Cred ca nu sunt foarte multi cei care au citit aceasta carte,si ma refer aici la cei din generatia mea,dar cred ca ar fi un semn de intrebare pana si pentru cei mai ignoranti dintre noi.Daca la inceput dispretuiam regimurile care iti luau orice libertate,din spirit patriotic si de solidaritate cu stramosii mei care au fost victime ale unei piese de teatru puse atat de bine in scena,cand am ajuns la finalul cartii am descoperit ca acordam mult prea mult credit oamenilor si ca nu sentimentul de solidaritate ar trebui sa ma rascoleasca ci toate crimele insangerate cauzate de idei mult prea fixe,de lipsa de iubire pentru aproape si de dorinta de parvenire,de setea pentru suprematie.
Am aflat ca si cel de langa tine te poate vinde pe nimic,ca increderea in oameni nu e decat o cale sigura si irevocabila spre pierzanie si ca tot ce ai realizat in viata,fie mult sau putin,e demn de toata aprecierea.
Dar un lucru mult mai important m-a facut sa descopar de ce simteam frica launtrica ce ma sfasia,doar la amintirea acestor regimuri tirane,crude,nascocite de minti bolnave,diavolesti,al caror unic scop era ascensiunea,de orice fel. „ Fauritorii ”acestor regimuri voiau sa ajunga sus,cat mai sus,calcand pe cadavre si curmand milioane de vieti inocente.Ce-i drept,au ajuns atat de sus incat aveau impresia ca pot atinge cerul,dar au cazut intr-un hau imens,doborati de cei carora le-au rapit libertatea.Ce exemplu mai pertinent as putea gasi,daca nu regimul Ceausescu ?
A ajuns acolo unde si-a dorit,la carma puterii,dar a fost destituit din functia pe care in mod abuziv a ocupat-o atata timp,in tarisoara asta,razbita de tot felul de cotropitori :cuceritori,conducatori,visatori si alte tipuri de „ boli umane” care nu doreau decat supunere si privarea de orice libertate.E foarte tragic ca atunci cand ma gandesc la Romania,ma gandesc la un om bolnav,gata sa isi dea ultima suflare.
Imi vine in minte si acum soarta groaznica pe care a infruntat-o Dumitru Mircescu in inchisorile si lagarele socialiste,manat in vartejul unui destin implacabil de o aluzie,de o idee marxista nimicitoare in care credea cu tarie.Pe langa faptul ca toata cartea a reprezentat o piatra de temelie in intelegerea a ceea ce a reprezentat comunismul pentru Romania,un citat din carte mi-a atras atentia.Citatul ii apartine unui coleg de celula din inchisoare al domnului Mircescu,un alt personaj cu un destin tragic pe scena vietii reale,arestat de 28 de ori pana la varsta de 72 de ani,pe motive nascocite de minti bolnave,care promovau teroarea.Acesta spunea ca « …lumea nu e decat un bordel,iar oamenii niste femei usoare,vulgare,dornice sa se catere sus,in varful ierarhiei birocratice la ciolanul puterii,pe spinarea prostilor. »Nu stiu de ce acest citat mi-a captat atentia…poate ca asemanarea izbitoare cu personajele din viata reala m-a determinat sa il adopt ca motto al revoltei mele interioare.
Atunci cand esti novice in viata,vezi in cei din jurul tau,in cei cu mai mare experienta,mentori care te pot ajuta sa gasesti calea pe care s-o urmezi.Intr-un fel e bine sa asculti sfaturile batranilor,ale celor care au trait mai mult decat tine,dar ar trebui privite cu sceptimism.Am realizat pe propria-mi piele ca un sfat nu e dat intotdeauna din suflet.Sunt si oameni care,fara motiv,din placerea de a face rau,ne indruma gresit.Important este sa stim sa ne ridicam ori de cate ori este nevoie,sa stim sa nu plecam capul in fata unei nedreptati sau a greutatilor vietii,sa nu incetam niciodata sa luptam pentru un ideal :apropiat sau indepartat,un ideal e cel care mentine aprinsa vapaia vietii,mistuie dezamagirile si ne descatuseaza sufletele.E incredeibil cat de mult te poate schimba o poveste crunta de viata,pe care daca o iei drept exemplu,vei avea cel mai bun sfatuitor.Din dezamagirile si din bucuriile de pana acum am invatat un singur lucru :mai devreme sau mai tarziu,cu sudoare si perseverenta,fiecare vis va deveni realitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu