Ipocrizie

 Daca stau bine sa ma gandesc,poate o astfel de cugetare ar fi folositoare si miilor de tineri care incearca sa isi bucure traiul cu lucruri materiale atat de nefolositoare.Poate as da dovada de ipocrizie  fata de mine insami daca nu as admite ca fiecare om trebuie sa traiasca decent,sa castige si sa se imbogateasca pentru a tine pasul cu o societate mereu in tranzitie,dar cu o debilitate destul de grava si care continua sa fie discriminatoare,prin diferentieri de ordin pecuniar.
             
Accept toate astea,inghit pana si gunoiul social,dar nu pot intelege de ce.Cred ca am devenit mult prea toleranta,termen ce in societate s-ar traduce prin „moderna” .Daca ridicolul,ignoranta la cote maxime,egocentrismul,execesul de incredere in sine ,ca sa nu-i spun aroganta,inseamna sa fii modern,atunci prefer sa raman in continuare demodata,sa imi pastrez ideile „ fixe ”si spiritul liber,neincatusat de tentatiile autohtone.
         
Am incetat sa urmaresc orice tip de program difuzat de televiziunile nationale,cu exceptia documentarelor,tocmai datorita acestor lucruri.

Pana nu demult am fost si eu un zappeur inrait, urmarind emisiunile mai multor posturi TV autohtone,desigur.De cand deschideam televizorul si pana il inchideam ramaneam stupefiata de gradul de incultura care zace in tinerii nostri si nu numai(printre care ma numar si eu,dar prefer sa cred ca ma ridic deasupra turmei),de exhibitionismul nonsalant si de imoralitatea emanata de adeptii unui trai indestulat.
           
Poate ca si asta m-a facut sa ma gandesc la cat de precara si efemera e existenta noastra de fiinte inzestrate cu o constiinta ce a venit fara un manual de instructiuni.De fapt,ce vorbesc eu de constiinta si morala cand coruptia ,pe toate planurile si imoralitatea omniprezenta duhnesc in societatea asta atat de bolnava,ca dintr-un cadavru in descompunere ?
           
Adeseori imi spun ca sunt prea dura si ar trebui s-o las mai moale cu gandirea mea critica,pentru ca altfel singura o sa ma exclud din grupul comun.Acum cand am aflat,punandu-mi la incercare constiinta,cat de multe vrem sa obtinem si cat de putine luam cu noi atunci cand ne stingem,am ajuns la concluzia ca viata omului e o lupta continua intre material si imaterial,lupta din care imaterialul,spiritualul se concretizeaza in viata noastra abia spre sfarsit,atunci cand cautam sa „dezbracam ” haina murdara a unei vieti tulburi,pentru a ne izbavi de pacatele pe care de multe ori le-am comis cu buna stiinta.
In  scurta mea calatorie prin lumea zappeur-ilor TV am avut ocazia sa identific mai multe tipuri umane alterate decat in operele lui Caragiale.
         
Daca e ceva ce nu imi pot explica,atunci nu imi pot explica revolta interioara care ma face sa par un proscris al societatii in care traiesc.Gandesc ca o explicatie ar consta in sutele si miile de pagini pe care le-am vizitate in periplul meu prin  lumea anti-comunista.M-a atras intotdeauna exact ceea ce se opune normalului,iar asta e inca o dilema.
               
Daca ar fi sa rezum totul la o  singura  motivatie care starneste in mine un spirit patriotic revoltat,atunci aceasta e « Transhimeria ».

Nimic nu m-a facut sa imi schimb ideea despre viata mai mult ca o carte peste care am dat din intamplare,tot intreband in stanga si in dreapta,daca cineva mi-ar putea recomanda cateva carti prin care sa imi formez o parere in legatura cu ce au insemnat comunismul,socialismul si in general regimurile totalitare pentru intreaga umanitate.Am inceput sa devorez cartea ca o fiara insetata de sangele cald al prazii.O carte pe care am citit-o in decurs de cateva ore,aproape pe nerasuflate,concentrandu-mi toata atentia asupra tragismului unui destin blestemat.